-
DJ223, Capidava
- https://sites.google.com/site/cetatidindobrogea/capidava
-
Mon - Sun:None
Cetatea Capidava
Capidava se inalta pe malul drept al Dunarii, la jumatatea distantei dintre Cernavoda si Harsova, soseaua care leaga aceste localitati, trecand chiar pe langa zidurile acestei cetati. Este o cetate mai putin vizitata insa interesanta din toate punctele de vedere.
Capidava este o cetate distrusa in secolul III de catre goti si refacuta un secol mai tarziu. O perioada a functionat ca si centru episcopal. Dupa invazia cutrigurilor, in secolul VI, aceasta cetate a fost abandonata definitiv. In secolul X a fost recladita de catre bizantini si populata cu localnici. Pana in anul 1036 cetatea a fost locuita dupa care a fost abandonata din nou din cauza pagubelor produse de incendiul provocat de pecenegi.
Aceasta fortificatie are forma unui patrulater si ocupa un rol deosebit de important in sistemul de aparare roman, facand parte din seria de fortificatii ridicate in vremea imparatului Traian, la inceputul secolului 2. Locul era mai mult decat potrivit caracterului acestei constructii datorita faptului ca oferea o vasta arie de supraveghere. Aceasta importanta strategica a locului a determinat instalarea unei statiuni militare dar si dezvoltarea unui centru civil in epoca romana.
Capidava inseamna cetatea de la cotitura si confirma o locuire preromana. Zidul cetatii este impozant, gros, de 2, 5 m iar inaltimile pastrate sunt cuprinse intre 2 si 5 metri, alcatuit din 11 curtine si 8 turnuri. Pe partea de nord-vest inca mai sunt vizibile doua turnuri intermediare, in forma de potcoava, de inaltimi mult mai mici. Acest fapt se datoreaza abandonarii acestora in timpul refacerii incintei in a doua faza romana tarzie.
Constructia cetatii Capidava este atribuita unor detasamente din legiunile a 11-a Claudia si a 5-a Macedonica. Cetatea are un plan rectangular si o poarta lata, de aproximativ 2,36 metri pe unde se facea legatura dintre uscat si masiv, o poarta strategica pe una din laturi si un port amenajat in terase, inspre fluviu.
0 COMENTARII
TREBUIE LOGIN PENTRU A TRIMITE O RECENZIE